Am gasit o valiza... Aflati ce am facut cu ea!

Asteptand trenul spre o lume noua, gasesc in sala de asteptare, pe banca de langa usa deschisa frecvent de cei care aspira la o lume mai buna, o valiza tip diplomat, maro, captusita cu piele de cea mai inalta calitate. Fiind curios din fire, inaintez spre acea ispita, incercand sa nu fiu observat de calatori.

Ajung la diplomat, dar in momentul in care vreau sa pun mana pe el, sunt intrerupt de un grup de studenti care doresc sa se informeze despre mersul trenurilor probabil. Incerc sa evit discutia deoarece planul meu este altul. Ispita imi face cu ochiul. Din fericire pentru mine, studentii sunt francezi si observa ca nu inteleg limba. Observand ca nu au cu cine discuta, ma saluta si probabil imi multumesc, indepartandu-se de mine cu zambetul pe buze.

In sfarsit a venit timpul sa capturez marele premiu. Cu ochii in patru si cu un zambet fals, dand impresia ca valiza imi apartine, pun repede mana pe ea si imi fac drum spre o alta banca, intr-un colt ferit de lume, pentru a-mi admira captura. 

Ma asez, privesc insistent in toate partile, ma asigur ca nu sunt privit si deschid diplomatul atat cat sa aflu ce imi ofera. Cu un ochi spre sala si cu celalalt ochi indreptat spre ispita, indepartez sigurantele parca din aur si o deschid. Brusc, totul se intuneca in jurul meu si o lumina orbitoare iesita din valiza ma patrunde. M-am imbogatit! BANI!

Din colturile salii de asteptare se aude o voce puternica: "Trenul Inter-Regio 1425 Suceava Nord - Bucuresti ajunge in 3 minute la linia 1". Inchid repede diplomatul, imi strang bagajele, incerc sa maschez premiul si ma pornesc spre peron.

Cu cat avansez spre iesire, picioarele imi tremura, inima in urca parca in gat, bagajele se fac tot mai grele si simt ca ma sufoc. Frica ma cuprinde, deoarece am senzatia ca toti oamenii ma privesc, sala nu se mai termina si usa parca fuge de mine! Simt ca innebunesc! Ce mi-a trebuit mie sa pun mana pe ea?

In sfarsit, ajung in fata usii imbatranite de vreme, si cu frica sa nu fiu prins, neatent la detalii, ma impiedic de pragul usii si ma lovesc cu putere de betonul rece. Bagajele, inclusiv diplomatul zboara in toate directiile. Acum e momentul sa scap de pacate!

Trenul ajunge in gara. Indiferent de durerea pe care o am si de ranile provocate de cazatura, ma ridic repede si imi strang bagajele, fac valiza uitata si incerc sa ma pierd in multime. De frica sa nu ma trezesc din nou cu ispita in mana, imi fac loc printre calatori, urc in tren si intru grabit in compartiment. Deodata simt o mana rece pe spatele meu!

Este un domn care a observat episodul de la usa garii venit sa-mi returneze diplomatul. Pentru ca sa nu bata la ochi, pun mana pe acel "viciu", ii multumesc omului binevoitor si ma asez tremurand pe bancheta zgariata si invechita a trenului imbatranit de vreme. Compartimentul e gol. Acum e momentul sa aflu pentru ce alerg si stau atat de stresat. Daca nu pot sa scap de el, macar sa-l verific. Vad un document in format A4 asezat frumos peste averea nepretuita.

Deodata, in compartiment intra un domn inalt, imbracat in costum negru, camasa alba, pantofi de o stralucire nemaivazuta care din primul moment incepe sa ma soarba din priviri. Ca totul sa fie complet, poarta un zambet fals, o privire incruntata si fulgeratoare si pare ca vine din cele mai adancuri locuri ale iadului. Ma saluta cu o voce demonica si se aseaza langa mine. Ma albesc la fata, pielea mi se face ca de gaina si incep sa tremur cum nu am facut-o niciodata. 

Cu toata frica, reusesc sa cobor ochii spre mana lui in care tine un diplomat din piele fina, cu incuietori aurite, la fel ca cel gasit de mine. Stie oare ceva despre valiza mea? Pun repede geaca peste ea si incerc sa fiu cat mai calm desi am impresia ca acel obiect s-ar putea sa-i apartina unui prieten sau coleg de-al lui. Daca il intreb ceva, s-ar putea sa fiu acuzat de furt si sa ajung sa am alte probleme.

Evitand sa-l privesc pe strain, stau cu gandul la misteriosul document. Sunt sigur ca daca l-as vedea, asa afla care este destinatia banilor, mai ales ca nu exista cale de intoarcere. Usa compartimentului se deschide brusc si apare controlorul, un om mic, brunet si la prima vedere foarte glumet. Ne cere biletele si il intreaba pe inspaimantatorul individ, in spirit de gluma, cum a obtinut primul milion. Omul incepe sa rada in hohote spunandu-i controlorului sa se apuce de afaceri daca vrea sa afle. Desigur, incerc si eu sa rad, mai mult de frica. 

Controlorul dispare din compartiment. Rotile trenului incep sa scoata un zgomot infiorator, de parca o armata de oameni zgariau o tabla cu unghiile. In geamul din dreapta vad un panou pe care scrie mare Bacau. Aparentul afacerist se ridica, ma mai priveste odata fulgerator si se face nevazut in negura multimii.

Acum e momentul sa vad ce scrie pe acea hartie blestemata. Scot foaia, inchid diplomatul, ma asez comod pe bancheta cafenie si incep sa citesc. Ironia sortii face sa intre in compartiment doi politisti impracati in cunoscutele uniforme albastre, purtand pe cap nelipsitul chipiu. Ascund repede actul si intorc privirea spre fereastra patata si plina de o asa zisa istorie a calatorilor. 

Trenul porneste cu acelasi zgomot infiorator. Curiozitatea ma face sa imi inving teama! Strang documentul blestemat in mana si fug repede in baia trenului ca sa-l citesc. Ce sa vezi? Erau scrise numai tampenii fara rost. Nu gasesc absolut nimic de folos, arunc hartia si ies din baia ingusta a trenului. Deodata, ceva imi sare in ochi pe spatele documentului. Il ridic si vad scrise urmatoarele cuvinte:

"Draga cititorule, se pare ca ai fost foarte atras de necunoscuta si mistrioasa servieta. Ai fost uimit cand ai deschis-o si ai fost atat de lacom incat sa ti-o insusesti. Asa-i ca ai tremurat in fiecare minut in care ai ascuns diplomatul? Asa-i ca ai vrut sa renunti de nenumarate ori la el dar nu ai reusit? Chiar daca te-ai bucurat de premiul altcuiva, ti-ai dat seama ca ai comis un furt. De acum inainte sa nu mai pui mana pe ce nu-ti apartine!

In valiza nu sunt decat niste hartii fara valoare, aranjate frumos pentru ochii celor lacomi. In viata te poti bucura cu adevarat doar de munca ta si de banul muncit. Poti pastra diplomatul ca amintire sau poti sa-l lasi in urmatoarea gara. Sunt sigur ca tu ti-ai invatat lectia si iti recomand sa lasi si pe altcineva sa o invete."

Totul s-a schimbat brusc! Am ramas complet uimit de lucrurile citite. Nu pot sa cred ca am fost supus unui asemenea test, de un om pe care nu-l cunosc si nu cred ca-l voi cunoaste vreodata. Am invatat ca de multe ori curiozitatea te distruge si te face sa nu mai judeci. 

La sfarsitul scrisorii observ data 15 Septembrie 2009. Nu imi vine sa cred! Suntem in 15 Aprilie 2014. Cine stie cati oameni au patit ca mine si si-au invatat lectia. 

Trenul ajunge in Bucuresti. Rotile scot acelasi zgomot ca deobicei, dar de data asta sunetul este mult mai obisnuit, deoarece sunt linistit si cu lectia invatata. Cobor din tren, las diplomatul pe banca de langa usa salii de asteptare si ma pierd in multimea infinita.